Cum se modifică etichetele de vin din decembrie 2023? 

Acest nou tip de etichetare și informațiile prezentate vor ajuta consumatorul sau vor crea mai multă confuzie?

Știri

Ioana Bidian • Luni, 18.09.2023

news
*credit photo pvproductions

Din decembrie 2023, fiecare vin va avea două tipuri de etichete, cele printate și lipite pe sticlă ( eticheta și contraeticheta) și o etichetă electronică.

Industria vinului din UE, spre deosebire de industria alimentară, nu a fost obligată până acum să enumere pe etichetele vinurilor produsele și substanțele care au fost folosite în procesul de vinificare, condiționare sau maturare a vinului, cu excepția prezenței sulfiților.

Până acum eticheta față, care este imaginea de promovare a vinului, conținea informații despre brand, producător, numele gamei de vinuri, regiunea, anul și soiul de struguri din care este realizat vinul. 

Contraeticheta era cea care oferea informații complete. Aici sunt specificate toate datele producătorului, gama de vinuri, soiurile de struguri din care s-a obținut vinul, anul în care au fost recoltați strugurii, gradul alcoolic, cantitatea de zahăr rezidual ( sec, demisec, demidulce, dulce, licoros), capacitatea sticlei, descrierea vinului și mențiunea “conține sulfiți”. 

Cum se modifică etichetele de vin din decembrie 2023? 

*imaginea este doar cu titlu demonstrativ şi nu este un model care corespunde legislativ

Ce vor înțelege consumatorii dacă pe contraeticheta se specifică "conține urme de ou sau lapte"? 

Pentru a oferi consumatorilor un nivel mai ridicat de informare, Regulamentul (UE) nr. 2021/2117, adoptat de Uniunea Europeană prevede ca etichetele de vin să includă o declarație nutrițională, o listă de alergeni și o listă de ingrediente ale vinului, care să fie menționate în etichetarea și prezentarea vinurilor produse și comercializate în UE sau destinate exportului.

Conform noii legislații eticheta față rămâne în continuare imagine de brand a vinului, dar contraeticheta va trebui să conțină: desemnarea categoriei de calitate; intoleranțe și alergeni; tărie alcoolică reală în volum; datele producătorului respectiv indicarea provenienței; îmbuteliatorul dacă este diferit față de producător; importatorul (în cazul vinurilor importate); conținut de zahăr rezidual; data de valabilitate minimă pentru vinurile dezalcoolizate parțial sau total, sau cele cu o tărie alcoolică reală în volum mai mică de 10%; numărul lotului; cantitate netă; o declarație nutrițională a valorii energetice prin utilizarea simbolului „E”, calculul se face luând în considerare 100 ml;

Contraeticheta trebuie să aibă printat sau să conțină un QR code, RFid, URL sau orice altă formă de trecere către eticheta electronică a vinului, care este o pagină web care trebuie să conțină toate informațiile solicitate.

Etichetele electronice, trebuie să conțină întreaga declarație nutrițională,  lista completă a alergenilor și listă de ingrediente ale vinului, pentru vinurile parțial sau total dezalcoolizate va trebui specificată metoda utilizată.

Pentru vinurile destinate exportului, eticheta electronică trebuie să fie disponibilă atât în limba țării în care vinul a fost produs cât și în limba țării unde vinul este exportat. 

Regulamentul prevede în mod specific că etichetele electronice, nu pot conține informații destinate vânzărilor sau marketingului, iar producătorii nu au voie să colecteze date ale utilizatorului, nici o dată nu poate fi colectată sau urmărită prin mijloace electronice.

UE va urmări  implementarea noului Regulament, din ianuarie 2024, iar vinul care nu respectă noile reglementări poate fi scos de pe piață și poate suporta sancțiuni administrative în conformitate cu regulamentul Regulamentul (UE) 1308/2013, articolul 90a. 

Regulamentul menționează “Vinul care a fost produs înainte de 8 decembrie 2023”, este scutit de cerințele de mai sus și poate fi vândut în continuare în UE, după această dată, până la epuizarea stocurilor. Pentru că nu s-a dat o definiție clară a ceea ce înseamnă “produs”, semnificația comun acceptat de către producători, este de “vin care a terminat fermentarea în tancuri” Pe de altă parte orice număr de lot care va indica un vin îmbuteliat și etichetat după această dată poate să fie inclus în “vin care a fost produs înainte de 8 decembrie 2023”.

Această legislație se aplică și pentru vinul vrac și pentru vinurile îmbuteliate în alte recipiente, nu doar în sticle, astfel că și dozele de vin sau cutiile bag in box vor trebui să se supună acestui regulament de etichetare.

Așa cum fiecare vin este etichetat cu etichete printate, la fel fiecare vin va avea o etichetă electronică, care se va schimba anual. 

Cum trebuie să fie prezentate informațiile de mai sus? 

Legea impune ca informațiile, indiferent că sunt cele de pe etichetele print sau cele electronice să fie disponibile într-un limbaj ușor de înțeles de către consumator, vizibile, lizibile. 

Eticheta electronică poate conține și alte informații și avertismente legate de sănătate. Astfel că se poate specifica dacă vinul este bio, organic, ecologic, biodinamic. La fel cum se pot specifica avertismente legate de consumul excesiv de alcool sau efectele consumului de alcool la femeile însărcinate.

"Implementarea noului sistem de etichetare, trebuie susținut prin comunicare și educare a consumatorului, sarcină care îi va reveni producătorului.

Volumul de informații noi, majoritatea specifice procesului de producție a vinului, substanțe, denumiri, ingrediente, alergeni, menționate pe etichete, indiferent că sunt specificate pe etichetele  printate în cele electronice, vor duce la  îndepărtarea consumatorului și nu la atragerea lui.  

În condițiile în care consumul de vin la nivel mondial este în scădere  și având presiunea de a atrage noile generații către consumul de vin, presiunea pe comunicare , informare și educare a consumatorilor va fi din ce în ce mai mare. " Ioana Bidian, Wine Expert & Consultant

 

Dacă vă aflați într-una dintre următoarele situații:

- sunteți producător de vin din UE sau vindeți vin în Uniunea Europeană.
- sunteți un importator / distribuitor de vinuri importate în Uniunea Europeană.
- sunteți designer sau producător de etichete pentru vinuri vândute în Uniunea Europeană.
- sunteți deja familiarizat cu legea și căutați informații pas cu pas despre cum să vă etichetați vinurile în conformitate cu noile reglementări UE.
- căutați detalii despre cum să comunicați informațiile despre nutriție și valori energetice, cum să calculați valorile energetice și cum să organizați ingredientele și alergenii conform noilor reglementări.
- doriți să creați etichete electronice.

Noi avem soluția pentru voi.
Ne puteți contacta la office@artvinium.ro