Podgorii

din regiunea Moldova

DOC Iana

Cunoscut ca și centru viticol, Iana făcea parte din Podgoria Colinele Tutovei, denumire și încadrare care astăzi nu mai este utilizată. Podgoria este situată în sudul Podişului Moldovei, respectiv în sud-estul Colinelor Tutovei şi în nord-vestul colinelor Covurluiului, separate de culoarul văii Bârladului, iar din punct de vedere administrativ se găseşte amplasată în judeţele Vaslui şi Galaţi.

Climatul este temperat continental, cu un pronunţat caracter de excesivitate est-europeană. Beneficiază de resurse heliotermice superioare, iar cele hidrice reduse, ceea ce determină veri toride, preponderent secetoase și ierni aspre. 

Fondul pedologic este reprezentat de un substrat litologic alcătuit din sedimente nisipoase în partea de nord şi nisipo-argiloase în partea de sud. Tipurile de sol întâlnite aici sunt: solurile cenuşii, cernoziomuri cambice, regosoluri. 

Factorii climatici în strânsă legătură cu cei pedologici determină acumulare ridicată de zaharuri și arome în struguri se obțin astfel vinuri cu o bună expresie aromatică,  cu mineralitate și corpolență crescută.

De remarcat pentru această podgorie este vinul obţinut din soiul Băbească neagră, care, deşi nu este intens colorat, prezintă în schimb o fructuozitate şi o nuanţă de prospeţime rar întâlnite la vinurile roşii.

Vezi cramele

DOC Bohotin

Podgoria Bohotin este situată în zona Podișului Central Moldovenesc caracterizat prin versanți relativ uniformi, cu pante ușoare și altitudini care nu depășesc 300 m. Relieful este format din interfluvii sculpturale cu expoziție preponderent sud-vestică cu un fond pedologic constituit din molisoluri/cernoziomuri cambice și argilosoluri în zonele înalte, zona de platou, rocile de solificare sunt reprezentate prin depozite loessoide, iar în zona centrală nordică, prin gresiile calcaroase.

Podgoria beneficiază de un climat continental - excesiv, cu ierni aspre și veri secetoase, influențat de circulația aerului spre valea deschisă a Prutului. Acest tip de climat favorizează seceta în timpul verii și înghețul viei în timpul iernii, ceea ce duce la destabilizarea plantațiilor, dacă nu sunt protejate iarna. 

Soiul caracteristic pentru această zonă, care atinge potențialul maxim de calitate este Busuioacă de Bohotin. Soiul a devenit celebru datorită specificității sale fiind singurul soi românesc pentru vinuri aromate de culoare roze spre roşu, conferindu-i astfel caracterul de ”unicat” în gama vinurilor obținute în România.

 

Vezi cramele

DOC Cotnari

Este cea mai cunoscută podgorie din Moldova, menționată în diverse scrieri încă de la 1400. 

Podgoria este situat între paralelele 47°17’ și 47°35’ latitudine nordică, localizată atât în județul Iași cât și în județul Botoșani, fiind una dintre cele mai nordice podgorii din România și chiar din Europa.  

Centrele viticole ale podgoriei sunt Cotnari, Hârlău, Cucuteni și Frumușica.

Relieful podgoriei se prezintă etajat în trepte fiind reprezentat de platouri și interfluvii sculpturale, terase și lunci. 

Podgoria Cotnari se află la intersecția maselor de aer est-europene specifice Câmpiei Moldovei cu cele baltice specifice Podișului Sucevei, un oenoclimat excepțional prin poziția geografică și  limita nordică a arealului favorabil culturii viței de vie. 

Plantațiile se dezvoltă pe versanți sudici și sud-vestici, care au o altitudine de până la 350m, cu soluri de tip cernoziomuri levigate sau de pantă sau cu rendzine calcaroase. Chiar dacă temperaturile medii anuale sunt mai scăzute decât în alte podgorii din țară, toamnele lungi și însorite ajută strugurii să acumuleze cantități mari de zaharuri.

Despre vinurile acestei podgorii Păstorel Teodoreanu scria: “Puțin ca tot ce este bun/ Și bun ca tot ce este rar/ Acesta-i vinul de Cotnari”.

Vezi cramele

DOC Dealurile Bujorului

Este o podgorie mai nouă din partea de nord-est a judeţului Galaţi, care cuprinde terenurile colinare cu pante abrupte şi expoziţie S-E şi S-V, podgoria este traversată de paralela de 46° latitudine nordică, intersectată de meridianul de 28° longitudine estică.

Centre viticole: Târgul Bujor, Bereşti, Oancea, Smulţi, care se caracterizează printr-un fond pedologic unitar cu soluri de tip cernoziom carbonatat şi levigat, sărace în substanţe nutritive.

Climat temperat continental mai pronunţat decât în podgoriile învecinate, cu mari contraste între verile toride-secetoase şi iernile aspre până la geroase, cu toate acestea prezintă însă, resurse heliotermice superioare celorlalte podgorii.

Complexul pedo-climatic favorizează producerea de vinurii roşii și albe de calitate superioară. 

Vezi cramele

DOC Huşi

Podgoria Huși, datează de pe vremea lui Ștefan cel Mare, fiind una dintre cele mai vechi podgorii cuprinsă în Regiunea Dealurile Moldovei,  situată în partea sud-estică a Podișului Central Moldovenesc, între Valea Crasnei la vest și Valea Prutului la est, iar din punct de vedere administrativ, se găsește în județele Vaslui și Iași.

Plantațiile sunt poziționate în areale colinare şi platouri cu altitudini între 100-350m.

Climatul este de tip temperat-continental, cu nuanță moderat-continentală la nivelul dealurilor înalte și excesiv-continentală la nivelul Depresiunii Hușilor care prezintă un fond pedologic alcătuit din cernoziomuri cambice, soluri cenușii și regosoluri.

Centrele viticole ale podgoriei: Huși, Averești, Vutcani ( județul Vaslui ) și Bohotin (județul Iași).

Podgoriei este renumită pentru vinurile aromate obținute din Busuioacă de Bohotin dar și datorită sortimentației de soiuri albe care își ating în această zonă potențialul maxim de calitate: Zghihară de Huși, Aligoté și Fetească regală, Tămâioasă românească, Muscat Ottonel. În centrul viticol Vutcani şi Murgeni se pot cultiva și soiuri pentru vinuri roşii de consum curent – Băbească neagră, Oporto.

 

Vezi cramele

DOC Iași

Podgoria Iași cuprinde viile de pe colinele ce aparțin municipiului Iași, fiind situată în partea de sud-est a depresiunii Jijia - Bahlui, caracterizată de un relief deluros fragmentat de mai multe văi.

Centrele viticole ale podgoriei sunt: Copou, Bucium, Uricani și Comarna și centre viticole independente: Plugari și Probota. Fondul pedologic este divers reprezentat de marne luto-argiloase în diferite stări de salinizare, depozite loessoide, iar solurile cele mai întâlnite sunt cernoziomuri cambice, soluri cenușii, regosoluri și soluri antropice.

Climatul podgoriei este caracterizat  ca fiind temperat continental cu nuanțe excesive, ceea ce determină veri excesiv de călduroase și ierni geroase care necesită o protejare suplimentară a plantațiilor pe timpul iernii. La nivelul centrelor viticole se dezvoltă microclimate specifice care în anumite zone favorizează inclusiv dezvoltarea soiurilor roșii, chiar dacă preponderent sortimentația este alcătuită din soiuri albe.

Vezi cramele

DOC Nicorești

Aflată în partea de est a României, între râurile Siret și Bârlad, este o podgorie care are doar 2 centre viticole: Nicoreşti şi Buciumeni, fiind amplasate pe teritoriul județului Galaţi. Arealul podgoriei se încadrează între coordonatele geografice de 45°52’ şi 45°06’ latitudine nordică şi 27°19’ şi 27°28’ longitudine estică.

Plantațiile de viță de vie sunt repartizate pe terenuri deluroase cu pante relativ mici, cu expoziţie sudică şi sud – estică, care prezintă un fond pedologic reprezentat de soluri brune, moderat sau puternic erodate, soluri brun-roşcate şi cernoziomuri. 

Climatul este de tip temperat continental, cu nuanţe excesive, cu resurse hidrice superioare, temperaturile scăzute din timpul iernii determină utilizarea unui sistem de cultură protejat și semiprotejat. Microclimatul cu influenţe mediteraneene aduce în zonă toamne lungi și călduroase ceea ce  favorizează coacerea soiurilor roșii și obținerea de vinuri roșii de calitate superioară. Sortimentul. Soiurile întâlnite în această podgorie sunt numeroase, dar predomină cele pentru vin roşu de calitate superioară. 

Cartea de vizită acestei podgorii sunt vinurile obţinute din  soiul Băbească neagră.

Vezi cramele

DOC Odobești

Una din cele mai vechi şi mai renumite podgorii, considerată podgorie dacică, prima atestare de la 1610 în Descripţio Moldavie a fost realizată de către Dimitrie Cantemir. 

Pentru domnitorul Mihail Sturdza, s-a zidit între anii 1834-1849 un beci boltit cu piatră ponce, pentru păstrarea şi învechirea vinurilor, beci care există şi astăzi, de unde și brandul de Beciul Domnesc. 

Una din cele mai mari podgorii situată în centrul judeţului Vrancea,  se aflată în partea de est a Subcarpaţilor de curbură, deţine tronsonul mijlociu, cu o lăţime de 5-10 km şi o lungime de circa 30 km, cuprins între valea Putnei în partea nordică şi Valea Milcovului la sud.

Zona este caracterizată de instabilitate tectonică, cu numeroase eroziuni ale solului și cu o pânză de apă freatică de până la 20-30 m adâncime. 

Climatul este de tip temperat continental şi datorită prezenţei îndelungate a maselor de aer est-european prezintă nuanţe excesive,  cu ani influențați de secetă accentuată Cu toate acestea valorilor indicilor climatici înregistrează valori ridicate şi benefice pentru cultura viţei-de-vie. 

În centrele viticole: Odobeşti, Jariştea, Boloteşti; fondul pedologic este compus din soluri fertile şi profunde: cernoziomuri în diferite stadii de levigare, soluri brune

Sortimentul tradiţional: Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Frâncuşă, Vulpe, Poamă verde, Negru vârtos şi soiurile de masă Coarnă albă, Coarnă neagră, Razachie.

Vezi cramele

DOC Panciu

Este cea mai mare podgorie din judeţul Vrancea, fiind amplasată în totalitate în partea nordică a judeţului şi ocupă o suprafaţă de aproximativ 10% din suprafaţa regiunii viticole din care face parte. 

Situată în zona piemontană a Carpaților de curbură, la o altitudine care variază de la 125m până la 375m, este delimitată de râul Trotuş la nord şi de râul Putna la sud.

Înca din anul 1527 ca urmare a călatoriei efectuate de către Georg von Reichersterffer, emisar al lui Ferdinand de Habsburg pe lănga domnitorul Petru Rareş, se fac de către acesta referiri în raportul său, la plantaţiile de vii existente în zonă, cunoscută de pe atunci ca Podgoria Crucilor.

Climatul este temperat continental de câmpie, în care se resimt şi influenţele climatului moderat central-european, apărând cu o frecvenţă destul de mare accidente climatice (ierni foarte aspre).

Cele trei centre viticole  Panciu, Ţifeşti şi Păuneşti beneficiază de un fond pedologic alcătuit din soluri brune podzolite, cernoziomuri argiloiluviale, brune de pădure.

Sortimentul vechi cuprindea soiurile: Galbenă de Odobeşti, Plăvaie, Băbească neagră. În prezent, se produc vinuri albe calitative, care se caracterizează printr-un plus de aciditate și prospețime, una dintre direcțiile de producție fiind vinurile spumante. 

Vezi cramele