Sticle Moët & Chandon Ice Impérial, dublu magnum potențial letale.

Sticlele de trei litri Moët & Chandon Ice Impérial sunt rechemate la cramă, după mai multe raportări de intoxicații în diferite state membre ale UE.

Editor . • Sambata, 05.03.2022

news

Iubitorii de șampanii, trebuie să se gândească de două ori înainte să deschidă și să consume Moët & Chandon Ice Impérial. O serie de sticle au fost contaminate cu doze potențial letale de ecstasy.

Luna trecută au existat o serie de rapoarte care aduceau în atenția organelor de supraveghere privind siguranța alimentară, că au apărut intoxicații cu doze potențial letale de MDMA, în rândul persoanelor care au băut din sticle de șampanie Moët & Chandon Ice Impérial.

11 persoane s-au îmbolnăvit grav și un bărbat a murit după mai multe incidente care au implicat sticlele dublu-magnum de trei litri consumate în Germania și Olanda.

Harald Georg Z, în vârstă de 52 de ani, a murit după ce a băut un pahar de șampanie în timp ce se afla într-un restaurant din Weiden, Germania. Alte opt persoane au fost otrăvite la aceeași cină, care avea loc pentru a sărbători apariția unui prieten la o emisiune TV, relatează The Times. la scurt timp după ce sticla a fost servită la masă, toți oaspeții se confruntau cu simptome extreme de otrăvire manifestate prin „spasme și spume la gură”.

Autoritățile spun că sticla din care a băut bărbatul decedat conținea 100 g de MDMA. În medie, o pastilă de ecstasy conține 75 până la 100 mg, ceea ce înseamnă că sticla în cauză conținea de aproximativ o mie de ori mai mult decât doza unei singure pastile de ecstasy.

În Olanda, patru persoane s-au îmbolnăvit după ce au băut din sticle de șampanie contaminate, pe care le comandaseră online.

NVWA, Autoritatea Olandeză pentru Siguranța Produselor Alimentare și de Consum, a atenționat  că “Doar înmuierea vârfului degetului în lichid și gustarea acestuia poate duce la probleme grave de sănătate, chiar și fără să fie înghițită. A lua o înghițitură mică poate fi fatal.”

Cu toate acestea, NVWA a specificat că autoritățile încă investighează modul în care sticlele cu MDMA au ajuns să fie vândute și nu au putut confirma modul în care substanța a ajuns în sticle.

„Nu se știe cum a ajuns MDMA în aceste sticle”, se arată în declarație. „NVWA nu poate, prin urmare, să estimeze dacă mai există în circulație astfel de sticle care conțin această substanța periculoasă. Nu se poate exclude că există în circulație și alte sticle de aceeași marcă care conțin și MDMA.'

Times of Malta relatează că probabil sticlele au fost manipulate de traficanții de droguri, șampania  a fost golită din sticle și înlocuită cu MDMA lichid pur. Poliția germană a spus că sticla fatală a fost probabil livrată la restaurant din greșeală.

Autoritățile au spus că oamenii ar trebui să fie precauți atunci când beau sticle dublu Magnum Moët & Chandon Ice Imperial cu numărul de lot LAJ7QAB6780004.

Sursa foto: Moët & Chandon