Un scurtmetraj despre a pierde și a găsi. 

Când facem o alegere, consecințele nu ne vor afecta doar pe noi înșine.

Ioana Bidian • Marti, 14.02.2023

news

Am decis să vă prezint un proiect în care ne-am implicat și pe care îl vom susține să se întâmple. 

Proiectul se numește <<30.03>> și este un scurt metraj, o experiență de viață transpusă într-un scenariu, iar acum într-un film de către Ruxandra Brătfălean-Igna. 

<<30.03>> este o reprezentare sub formă de amintiri, a evenimentelor precedente morții unui tânăr, alternate cu schimbările și conflictele ulterioare între prietenii acestuia, în care regizorul își transpune experiența proprie în fiecare element al producției.

Când facem o alegere, consecințele nu ne vor afecta doar pe noi înșine.

Filmul va ilustra contrastul dintre cele două firuri narative; înainte și după moartea tânărului protagonist într-un accident de mașină. Stilul filmului este unul realist, evenimentele prezentate provin din întâmplări reale, acestea se îmbină și se completează narativ, cu scopul de a ajunge cât mai eficient la un public care să înțeleagă impactul unor alegeri nefericite. 

Limbajul, cadrele, dialogurile vor avea rolul de a ne aduce mai aproape de cele întâmplate, prezentând o perspectivă nouă asupra accidentelor rutiere. <<30.03>> conturează povestea prin prisma consecințelor, nu a evenimentului în sine.

Filmul își dorește să fie un dialogul direct cu tinerii din România are scopul de a-i pune față în față cu alegerile lor.

”Cu cine suntem împreună?”

”Cât de repede vrem să ne trăim viața?”

Ruxandra Brătfălean-Igna a absolvit Film Practice at London College of Communication în 2022. A fost Președinte a University of the Arts London Drama Society 2020-2022 A lucrat la 6 scurtmetraje și un documentar în timpul facultății. Înainte și după facultate a lucrat la 2 scurtmetraje, 2 video-uri muzicale și multe alte proiecte personale, ocupând diferite roluri de la actriță la editor. Este atât scenaristul cât și regizorul acestui film.

Stefano Cinamaronni, Lector Film Studies la Imperial College London, care a analizat și a evaluat scenariul și direcțiile artistice și regizorale ale Ruxandrei consideră că: 

" <<30.03>> este un efort unic. La prima vedere, este o poveste personală despre dragoste și moarte. Acestea sunt teme universale pe care o publicul le va găsi atrăgătoare. Scenariul folosește aceste teme ca niște cârlige pentru a capta publicul și pentru a spori impactul emoțional al poveștii. Cu toate acestea, filmul are și o dimensiune mai publică, mai relevantă din punct de vedere social. Mergând direct la miezul unei chestiuni larg dezbătute în România, aceea a deceselor legate de accidentele rutiere, acesta este și un film care aduce în prim plan o problemă socială. Vine sub forma unui film elegant, unul care va satisface foarte eficient gustul publicului tânăr. 

Structurat ca o narațiune neliniară și cu o abordare conștientă estetizată a culorii și a designului sonor, filmul folosește un stil hipnotic și vizionar pentru a vorbi despre o problemă foarte reală și materială.

În mod unic, totuși, este un film despre probleme sociale, care nu apare ca un anunț public sec."

"O cunosc pe Ruxi din 2019, când a început o licență în practică cinematografică la Universitatea de Arte din Londra. Pe toată durata diplomei i-am fost profesor de Teoria filmului și am avut și plăcerea de a-i conduce disertația despre cinematografia românească la finalul celui de-al treilea an de studii.

Am fost încântat să aflu că acum lucrează la obținerea de fonduri pentru un film pe care l-a scris și pe care intenționează să îl regizeze. Judecând după scenariu și după ce am discutat despre proiect cu Ruxi, <<30.03>> promite să fie un film conștient din punct de vedere social, extrem de emoțional și complex din punct de vedere stilistic. 

Ceea ce văd în abordarea lui Ruxi de a face <<30.03>> este materializarea propriei rețete a lui Ruxi pentru viitorul cinematografiei românești, de care știu că îi pasă profund. Viziunea ei este despre reconcilierea implicării sociale cu o viziun amplă, o prezentare a problemeleor obișnuite într-un stil ieșit din comun.

A o ajuta pe Ruxi să-și finanțeze proiectul ar fi mult mai mult decât simpla facilitare a prinderii la viață a unui film foarte promițător. Ar ajuta la apariția unei tinere regizoare care are o idee foarte clară despre cum ar trebui și ar putea să întinerească cinematografia românească.”

Prin <<30.03>>, Ruxandra și întreaga echipă își propun să ajungă la o audiență cât mai mare nu doar online. Își doresc să formeze o voce cât mai puternică în cinematografia română, pentru că ei consideră că acest mediu este cel mai eficient mod de a comunica o idee, dar și de a promova o viziune."

Ca tot acest vis să se împlinească, Ruxi și echipa ei au nevoie de finanțare. Îi puteți susține donând orice sumă în contul RO95 BTRL 0670 1205 L334 41XX deschis la Banca Transilvania,  ASOCIAŢIA ARTVINIUM WINE CLUB, cu specificarea DONAȚIE 30.03.

În semn de apreciere și recunoștință, echipa producției „30.03” va organiza un eveniment privat de lansare al filmului, o data cu încheierea post-producției. Această premiera a scurtmetrajului va fi rezervată donatorilor, sponsorilor, partenerilor, producției, și distribuției.