O mini verticală Chateau Latour

2006, 2009: Grand Vin de Chateau Latour; o mini verticală; două vinuri; doi ani cu condiții cilmatice diferite.

 

Lifestyle

Ioana Bidian • Marti, 04.10.2022

news

Degustarea aceasta se poate numi o mini verticală, pentru că este vorba de două recolte diferite, doi ani diferiți ai aceluiași producător.  

Atunci când într-o degustare sunt două sau mai multe vinuri din aceeași gamă, de la aceeași cramă, e interesant de urmărit care a fost impactul condițiilor climatice a anilor respectivi. 

La nivelul plantației de viță de vie, singura constantă este solul, pentru că fiecare an are condiții climatice diferite, iar acestea le impun producătorilor să întrețină plantația de viță de vie prin tehnici și metode diferite, dar care la final să le asigure calitatea strugurilor pe care o doresc. 

Fiecare an are variabilele lui, pe care producătorii nu le pot schimba sau modifica cu adevărat. Ceea ce pot face în plantație este să se asigure că sunt întotdeauna pregătiți, încă de la începutul sezonului, pentru a întâmpina condițiile fiecărui an, astfel pot ajuta natura să le ofere ceea ce își doresc. 

Așadar, o degustare verticală, ideal organizată cu mai mult de 2 ani, este o ocazie, de a înțelege, care este esența acelei plantații de vie, de pe care provin strugurii. 

Chateau Latour este situat în inima regiunii viticole Médoc iar de-a lungul anilor a jucat un rol important în istoria regiunii. 

Chateau Latour este situat în inima regiunii viticole Médoc iar de-a lungul anilor a jucat un rol important în istoria regiunii. 

Prima atestare documentară apare în 1331 într-o autorizație pentru construirea unui turn fortificat, iar apoi turnul este menționat într-o cronică a Războiului de o sută de ani, acesta fiind descris ca o fortăreață construită pentru a apăra estuarul de la Saint Maubert. Până în secolul XVI terenurile din zonă erau cultivate, în parte și cu viță de vie, dar fără o valoare dată vinului produs. În secolul al XVIII-lea, proprietatea ajunge în posesia lui Nicolas Alexandre de Segur, denumit “Prințul vinului” de către Ludovic al XV-lea. Nobilimea britanică, sedusă de calitatea extraordinară a vinurilor Chateau Latour, a început să le prefere pe acestea atât de mult încât în 1714, un butoi de vin Latour valora de cinci ori mai mult decât orice alt vin din regiunea Bordeaux. Datorită renumelui crescând, Chateau Latour s-a specializat în producția de vinuri de înaltă calitate și au câștigat renume internațional. 

După 1993, la Chateau Latour, sub conducerea lui François Pinault, s-au făcut schimbări semnificative în vederea susținerii excelenței în vinuri.

S-a realizat o renovare totală a cramei, a instalațiilor de vinificație și a zonelor de depozitare ceea ce a permis o și mai mare precizie în producerea vinurilor. S-a creat o nouă cramă pentru maturare și învechire, în urma deciziei de a nu mai vinde vinurile en primeur.

Chateau Latour are un mozaic magnific de butuci de viță de vie, dintre care unii au peste o sută de ani. Cele 92 de hectare de viță de vie sunt un organism în continuă evoluție, care necesită răbdare, atenție la detalii și multă grijă, pentru a permite vițelor tinere să se dezvolte și să succeadă butucilor bătrâni. 

Terroir-ul principal din jurul castelului, l’Enclos, are vedere la estuarul Gironde; râul și oceanul sunt cele care, de-a lungul secolelor, au conferit podgoriei complexitatea sa geologică și care asigură un climat blând.

“Grand Vin” sunt vinuri realizate exclusiv din strugurii recoltați de pe butuci “bătrâni” cu o vârstă medie de peste 60 de ani. L’Enclos situat pe un vârf de deal, la 16 metri deasupra nivelului Gironde cu parcelele Gravettes, Sarmentier, Pièce de Château, exprimă caracterul terroir-ului și formează identitatea vinului în fiecare an.

Condițiile climatice ale celor doi ani au fost descrise de producător astfel:

Anul 2006 a avut trei perioade climatice foarte diferite între iarnă și recoltă. Ianuarie și februarie au fost mult mai reci decât anii precedenți și revenirea la normal a precipitațiilor a ajutat la refacerea rezervelor solului. O secetă a început apoi în martie și a continuat până la sfârșitul lunii iunie. Înflorirea a decurs perfect începând cu 26 mai. Vremea uscată până la mijlocul lunii august nu a permis creșterea vegetativă normală, iar strugurii au fost de dimensiuni reduse. Sfârșitul lunii august a fost mult mai variabil, cu o alternanță de perioade înnorate, ploioase, cu perioade lungi însorite. Primele zece zile ale lunii septembrie au fost frumoase și însorite. Vremea s-a deteriorat după 11 septembrie și au sosit ploile, ceea ce ne-a determinat să începem recoltele pe 19 septembrie; recoltarea a fost finalizată pe 9 octombrie.

În ciuda ploii abundente din septembrie, vinurile au fost foarte intens colorate și de clasă, dând dovadă de mare putere și de o vioiciune frumoasă, cu o expresie pronunțată de Cabernet. Fructul este mai puțin exuberant, dar caracterul „Latour” este foarte prezent. Un vin care va beneficia de o învechire foarte lungă și care va necesita mult timp în sticlă înainte de a prezenta o structură integrată."

"După un început relativ umed în primăvară, 2009 va fi amintit pentru vara sa excepțional de caldă și uscată, care a fost chiar mai însorită decât 2005. Răcoarea de la începutul primăverii a dus la o creștere lentă. Începând cu luna mai, anul a fost marcat de temperaturi lunare cu mult peste normele sezoniere, permițând viței de vie să recupereze. Vremea frumoasă de vară a sosit și a fost întreruptă doar de câteva perioade furtunoase în iulie, care nu au permis solului să-și reînnoiască rezervele. Acest deficit a crescut în august și septembrie. La scurt timp după ce a început intrarea în pârgă, vița de vie a suferit niveluri semnificative de stres. Condițiile foarte secetoase din prima jumătate a lunii septembrie au dus la concentrarea substanțelor în boabele încă mici. Ploaia din 19-20 septembrie a fost foarte benefică în rafinarea taninurilor. Recoltarea a început miercuri, 23 septembrie, și a continuat până pe 10 octombrie, într-un soare splendid și în condiții perfecte de sănătate.

O concentrație mare și o cantitate nemaivăzută de taninuri au caracterizat vinurile, care posedau o intensitate aromatică, prospețime și autenticitate extraordinare. Vinul e bogat, cu tanin copt, cu gust mineral, cu un final foarte lung și persistent. Un an excepțional, care se va îmbunătăți mulți ani de acum înainte.

2006 Grand Vin de Chateau Latour, Pauillac 

Un vin bogat și foarte bine structurat cu o culoare rubiniu-violacee. Se deschide cu note de vișine coapte, lemn dulce și tămâie, dar te surprinde cu note de cafea și coacăze. Are un corp dens, elegant și bine structurat cu o mineralitate surprinzătoare și o aciditate care amintește de mure. Taninuri puternice, ușor prăfoase și lemnoase, îi conferă vinului un echilibru impecabil și un final grozav.

2009 Grand Vin de Chateau Latour, Pauillac 

Este un vin extrem de complex care îți oferă o senzație de bogăție și catifelare în același timp. Un vin rubiniu închis care are o prospețime frumoasă pigmentată cu arome de cireșe negre, coacăze și magiun de prune, ușor afumat, cu note plăcute de frunze de tutun și pământ reavăn. Gustul este plin și intens, corpolent, cu taninuri coapte fin prăfoase care adaugă o tentă picantă combinată cu arome de fructe de pădure și sâmburi de caise. Un final lung, cu o mineralitate plăcută. Un vin cu adevărat spectaculos.

Recenzie: Ioana Bidian
Locație: Moșia Galicea Mare
Fotografii: Mihai Colfescu